De ce să alegi CamQueen?
Probabil una dintre cele mai adresate întrebări este:
De ce să apelezi la sprijinul CamQueen?
Eu m-am apucat de videochat la finalul lui 2017 deoarece venitul meu de la acea perioadă nu mă satisfăcea. Am lucrat ca PR (relații publice) timp de aproape 10 ani la o firmă din Ilfov. Am trecut cu ei și prin bine, dar și prin rău. I-am susținut din toate puterile chiar și când erau în pragul falimentului.
Anii au trecut, iar cu timpul am realizat că oricât de mult aș munci, șefii mei nu mă apreciau niciodată la adevărata mea valoare. Asta însemnând ore peste sau înainte de program (neplătite, bineînțeles), stres, atribuții în plus ce nu țineau de fișa postului și așa mai departe.
Probabil vă întrebați – De ce am acceptat toate astea?
Simplu. Pentru că nu știam că se poate altfel, nu știam că pot câștiga mai mult fără să am un șef care să ma conducă. Asta până la finalul lui 2017 când am văzut un articol pe net în care se explica videochatul și ce presupune asta.
M-am informat bine timp de vreo 2-3 săptămâni iar apoi, cu banii pe care i-am reușit să-i strâng din ultimele salarii mi-am luat un laptop și o cameră web.
M-am înscris pe site-uri și imediat după ce am primit mailul de aprobare am și intrat pe live.
Primele zile m-am simțit demoralizată, nu făceam aproape nimic. Am dat vina pe vârstă, la treizeci și ceva mă consideram bătrână pentru domeniul ăsta, mă gândeam că membrii vor să vadă fete tinere, în floarea vârstei.
Am vrut să renunț!
La scurt timp a început să-mi pară rău că practic mi-am aruncat economiile pe fereastră și singurul meu gând era să renunț la videochat și să-mi continui munca ca PR la aceeași companie la care am lucrat de când am terminat facultatea.
Universul avea alte planuri pentru mine
Era 31 decembrie 2017 și mergeam cu cea mai bună prietenă a mea la niște amici, aveau o vilă și au invitat mai multe persoane, că doar era revelionul și trebuia să ne distrăm.
Ajungem acolo pe la vreo 7 după-amiaza și facem cunoștință cu toți cei pe care nu îi cunoșteam. Atmosfera era una destul de plăcută, muzică bună, oameni de treabă, iar unii dintre cei cunoscuți atunci îmi sunt prieteni și în ziua de azi.
Se face ora 11, deja băusem cu toții și ne simțeam foarte bine în spiritul petrecerii, ne povesteam planurile de viitor, dorințele, etc.
Dintr-un subiect în altul vine vorba de videochat. Parcă mă simțeam puțin cu musca pe căciulă, așa că am preferat să îi las pe ei mai mult să vorbească, eu doar ascultam interesată. Tot felul de păreri și teorii până când un tip, ne-a zis că știe pe cineva care cunoaște foarte bine domeniul și le ajută modelele să facă o groază de bani.
Se făcuse ora 12 și deja știam care este dorința mea pentru 2018, să fac atât de mulți bani din videochat încât să nu mai fie nevoie să fiu exploatată la muncă.
Petrecerea a continuat până la vreo 4 dimineața când ne-am pus la somn.
After Party
Era 1 ianuarie, primul lucru pe care l-am făcut a fost să vorbesc cu băiatul de aseară care a vorbit despre videochat. El m-a pus în legătură cu cei de la CamQueen, o echipă de nota 10 cărora le mulțumesc că m-au adus în punctul în care sunt astăzi.
M-am întâlnit cu ei 4 zile mai târziu, le-am povestit de faptul că am încercat să fac videochat și că nu reușesc să fac bani din asta, la care ei mi-au pus o serie de întrebări, probabil ca să găsească cauza problemei mele.
Mi s-au oferit termenii colaborării, îmi ofereau 80% din încasări, mă promovau pe mine ca model și mă scuteau de multe bătăi de cap, plus alte beneficii. Bineînțeles că nu puteam refuza o asemenea ofertă, mai ales că în acel moment venitul meu din videochat era minuscul.
Prin acest articol doresc să le mulțumesc că au investit timpul lor în mine chiar dacă am fost destul de nepricepută la început.
De ce recomand CamQueen?
După primele luni de colaborare mi-am dat demisia de la vechiul job, făceam de 5 ori mai mulți bani din videochat și eram doar la început.
Îi recomand pentru că m-au ajutat foarte mult în realizarea mea ca model, m-au promovat și susținut zi de zi iar oricând aveam o problemă puteam apela la ei și soluția era deja pregătită pentru mine.